Omul tău nu se sperie, nu fuge și nu obosește.

0
816

Pentru că ieri a fost Ziua Internațională a Fericirii – ți-am promis că scriu cu sinceritate, așa că, recunosc, până ieri, habar nu aveam că ar exista o asemenea zi- m-am gândit să-mi invit sufletul la ședința. Pentru prima dată m-a interesat să știu cu adevărat dacă s-a mulțumit pana acum doar cu zambete scurte sau dacă așteaptă totuși, răbdător, ceva mai multă fericire.

Sunt fericită? Și dacă da, ce ma face să fiu? Și dacă nu, de ce nu?!

N-a fost nevoie să mă gândesc prea mult; oarecum surprinzător pentru cineva ca mine care aduce la faliment propriul card bancar în primul mall ce îi iese în cale n-am depistat pe lista mea de “fericire lungă” niciun lucru care poate fi cumpărat. Deși un Seria 1 nu mi-ar displăcea și cu siguranță că am pe wishlist chestii cu tocuri și parfumuri de lux, ele sunt doar bucurii de moment. Mașina se strică, tocurile mă obosesc iar parfumurile își pierd aroma- noroc ca mai e ceva pe card.

Dar oamenii? Cum repari oamenii după ce i-ai dezamăgit? Cum te repari pe tine după ce ai greșit?

Și cum mă gândeam eu așa, am realizat de ce nu îmi place  nici cafeaua, nici alcoolul și nici atât fumul de țigară; pentru că am o adicție care nu se tratează: iubesc oamenii, îi iubesc până la dependență. Am nevoie de oameni care au nevoie de mine și care îmi arată asta constant. Nesiguranța mă face nesigură pentru că vreau tot iar nehotărârea niciodată nu a pus totul în joc. Circulă un clișeu clasic cum că fetele vor atenție și femeile respect- ce sunt dacă le vreau pe ambele? Se pare că m-am pierdut în detalii, noroc că există rațiunea să mă-ntoarcă. Oamenii mei, puțini dar ai mei, sunt cei care mă fac să găsesc în orice, motiv de hlizeală și care au totodată incredibilă putere de a-mi strica starea de spirit.

O mamă care are ea nu știu ce business cu Bărbosu’, că mereu are soluție la ceva, un tată care n-a vrut să lase Raiul nesupravegheat, un frate care îmi va declara război imediat ce va vedea că am adus vorba despre el aici și un iubit care a demontat mitul cu prima dragoste care nu se uită niciodată și despre care sper că este ultima- cam aștia sunt oamenii mei. Au fost mai mulți, dar ei au rămas în prima linie și nu par a da semne ca ar abandona. Pentru ei mi-aș goli cu plăcere cardul, oricând și aș renunța la Seria 1 doar ca să mă însoțească, de mână, pe jos, spre oriunde.

 

Omul tău cine este? Cine e cel care nu se sperie, nu fuge și nu obosește? Dacă l-ai gasit, lasă-l să rămână. Dacă îl mai cauți, oprește-te. Te va găsi el.

No offence,

RR.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here