Am plătit pentru mașini la volanul cărora alții doar se visează, din dorința de a fi înaintea lor. Mai târziu am învățat că fiecare are timpul său și că degeaba parcurgi un drum în viteză, dacă el nu duce nicăieri.
Am plătit pentru cocktail-uri extravagante, care m-au făcut să-mi pierd claritatea din ochii minții. De curând am aflat că nicio băutură, oricât de scumpă, nu poate spăla gustul amărui-înțepător al unor decizii greșite.
Am plătit pentru haine opulente, care nu m-au îmbrăcat atunci când m-am simțit gol pe dinăuntru. Am experimentat astfel ce înseamnă, cu adevărat, să nu ai nimic având totul.
Am plătit pentru a vedea locuri pe care alții nici măcar nu și le pot imagina, doar ca să pot ajunge să realizez că mai mult decât locul în sine contează compania pe care o ai.
Recunosc, am plătit, cu vârf și îndesat, pentru plăcere. M-am delectat cu dame și jocuri de noroc, confundând uneori viața cu un casino. Și am ajuns în punctul în care am tras linie și nu știu pentru care dintre cele două am plătit mai mult! Ruleta m-a costat ani, însă damele cu tarif m-au costat (b)ani. Am achitat cu timp în care am trăit mirajul unei vieți care nu-mi aparținea și în care acum nu-mi mai găsesc locul.
Fiecare are timpul său, dar pentru mine este prea târziu. Damele cu tarif m-au costat (b) ani, în timp ce pe EA, pe femeia fără preț, nu mi-am permis-o! Ai uitat-o undeva în spatele sticlelor de șampanie, trecând pe lângă ea pe drum, fără să vreau s-o mai observ. Mi-am zis că sigur o s-o uit – căci nu e pentru mine – dacă îmi fac amintiri prin brațe străine.
N-a fost așa. Paradoxul? Deși ea n-avea preț, valora enorm.
Eu am plătit pentru tot, doar pe ea nu mi-am permis-o.
Tu cum plătești? Cash, card sau cu ani?
Recomandare articol: despre Complexul Electra
